Jocurile Olimpice 2020, amânate din cauza crizei sanitare, trebuie organizate anul viitor „prin orice mijloace”, a declarat guvernatorul orașului Tokyo, Yuriko Koike, la un eveniment găzduit miercuri, 9 septembrie, de agenția de știri Kyodo, citat de France24.com.

Declarația vine la scurt timp după ce vicepreședintele Comitetului Olimpic Internațional, John Coates, a declarat pentru AFP că Jocurile vor continua în 2021 „cu sau fără Covid”.  „Sportivii trec prin multe greutăți din cauza amânării competiției cu un an, deoarece starea lor fizică și motivația le-au fost puse la încercare în această vară„, a spus Koike, citată de Kyodo. Capitala Japoniei va „implementa toate măsurile posibile” pentru desfășurarea evenimentului în siguranță, a precizat oficialul nipon.

Marți, 8 septembrie, și ministrul olimpic al Japoniei, Seiko Hashimoto, a declarat că Olimpiada de vară ar trebui să aibă loc anul viitor, având în vedere eforturile pe care le fac sportivii ca să fie pregătiți. Jocurile Olimpice din 2020 au fost amânate printr-o decizie istorică la începutul anului din cauza pandemiei, iar acum urmează să se deschidă pe 23 iulie 2021.

Granițele Japoniei sunt încă în mare parte închise vizitatorilor străini și lansarea pe piață a unui vaccin ar putea dura câteva luni sau chiar ani. Oficialii susțin însă că o altă întârziere nu ar fi posibilă, în condițiile în care există semne că entuziasmul publicului japonez este în scădere.

În ciuda obstacolelor, Coates a declarat că este încrezător că Olimpiada va avea loc anul viitor, conform planificării, și că vor fi „Jocurile care au învins Covidul”. Organizatorii Tokyo 2020 au refuzat să comenteze evaluarea lui Coates, dar au declarat că observațiile acestuia arată angajamentul Comitetului Olimpic Internațional pentru organizarea Jocurilor anul viitor.

Sursa: france24.fr

Sursa foto: TV8.md

Dă mai departe, să auzim de bine!