Oraşul Lahti din Finlanda oferă locuitorilor săi bilete de transport şi produse alimentare drept recompense pentru a-i stimula să reducă emisiile de carbon, informează AFP preluat de Agerpres.

Iniţiativa, botezată ‘CitiCap’ şi finanţată de Uniunea Europeană, propune locuitorilor să îşi urmărească emisiile de carbon generate în timpul deplasărilor, graţie unei aplicaţii care detectează dacă aceştia circulă cu maşina, cu mijloacele de transport în comun, pe jos sau cu bicicleta.

În fiecare săptămână, cei care doresc primesc o „cotă de carbon” care, dacă nu este depăşită la scadenţă, se transformă în „euro virtuali”, care pot fi schimbaţi pe intrări la piscină, bilete de autobuz sau, pentru gurmanzi, printr-o prăjitură la o cofetărie din oraş.

Obiectivul pe termen lung al proiectului ‘CitiCap’ este să dezvolte o nouă metodă pentru a încuraja comportamentele mai ecologice, în special prin utilizarea unui sistem de „schimburi personale de drepturi de emisii de carbon”, care să poată fi reprodus şi de alte oraşe, explică fondatorii.

Sursa: AFP, Agerpres

Sursa foto: YIT

Dă mai departe, să auzim de bine!