Actul normativ aprobat de Guvern a fost publicat in Monitorul Oficial și se aplică începând cu luna august 2020. Asta înseamnă că banii din prima alocație majorată vor putea fi încasați în septembrie. Sumele vor crește astfel:

  • pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani, de la 156 de lei la 185 de lei;
  • pentru copiii cu vârste între 0 – 2 ani, de la 311 la 369 de lei;
  • pentru copiii cu handicap, de la 311 la 369 de lei

În 2021 sunt prevăzute două creșteri, prima în ianuarie și a doua în iulie când sumele vor ajunge la 242 de lei (pentru cei de 2-18 ani), respectiv la 484 de lei (grupa de vârstă 0-2 ani și cei cu handicap).

Din luna iulie 2022, alocațiile de stat pentru copii vor fi de 300 de lei, respectiv de 600 de lei.

Sursa: MO

Dă mai departe, să auzim de bine!