Organizatorii turneului WTA de la Palermo au cerut o derogare de la obligaţia carantinei instituite pentru persoanele care vin din România şi care ar putea-o împiedica pe Simona Halep, numărul doi mondial, să participe la competiţie, transmite Agerpres. Primul meci e programat pe 3 august și va consemna reluarea circuitului profesionist feminin de tenis.

”Am primit o solicitare urgentă ministrului Sănătăţii, Roberto Speranza, pentru a cere o derogare la ultima ordonanţă pentru jucătoarele de tenis care vor participa la turneu”, a explicat, într-un comunicat, directorul turneului, Oliviero Palma. Acesta s-a declarat convins că ”protocoalele sanitare adoptate de WTA sunt destul de stricte pentru a garanta siguranţa şi sănătatea sportivilor, dar şi a tuturor persoanelor implicate în eveniment”.

Italia a anunțat vineri impunerea carantinei pentru toate persoanele care vin din România şi Bulgaria.

Sursa: WTA, Agerpres

Dă mai departe, să auzim de bine!