După ce au fost externaţi şi ultimii bolnavi de Covid-19 iar de aproape două săptămâni nu au fost înregistrate cazuri noi, autoritățile din Arad au declarat județul “liber de Covid-19”, transmite Agerpres.

Dacă ne raportăm la ultima lună, în medie am avut trei-patru pacienţi internaţi. Nu aş vrea să fac afirmaţii pripite, hazardate, cu atât mai mult cu cât constatăm că la nivelul ţării noastre această pandemie s-a extins în mai multe judeţe, dar aş vrea să subliniez efortul tuturor cadrelor medicale, al specialiştilor şi cetăţenilor, care prin comportamentul foarte responsabil au condus la această performanţă. Nu mai există bolnavi de COVID-19 în judeţ. Datorită măsurilor luate, pandemia este sub control, chiar dacă Aradul este situat la graniţă, chiar dacă suntem un judeţ de tranzit şi trec mii de oameni zilnic prin punctele de frontieră„, a spus preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Iustin Cionca, preluat de Agerpres.

El s-a declarat mulţumit că nu a fost nevoie să fie folosit spitalul de campanie amenajat la Expo Internaţional Arad, care „a fost gândit pentru perioada când se înregistrau peste 50 de îmbolnăviri zilnic„.

Coordonatorul Grupului de sprijin pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad (înfiinţat la începutul pandemiei), Gheorghe Domşa, a spus că măsurile de protecţie trebuie respectate în continuare, pentru că în care în alte judeţe există cazuri numeroase raportate zilnic.

De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate 706 cazuri de COVID-19, iar 79 bolnavi au decedat. Cel mai tânăr pacient confirmat a avut cinci săptămâni, iar cel mai vârstnic, 97 de ani.

Sursa: Agerpres

Dă mai departe, să auzim de bine!