1 Iulie este cea mai așteptată zi în turism. În timp ce unele state au anunțat deja că-și redeschid porțile de la această dată, cum e cazul Spaniei, oficialii Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, discută asupra permisiunii de acces a mai multor ţări din afara Uniunii Europene.

Datele recente arată că un număr tot mai mare de destinaţii elimină restricţiile de călătorie. Conform declaraţiei făcute de Organizaţia Mondială a Turismului, agenţie a Naţiunilor Unite, şi-au ridicat restricţiile de călătorie în Europa 37 de destinaţii: 26 destinaţii din spaţiul Schengen, şase destinaţii din Statele Unite, trei destinaţii din Asia şi două destinaţii din Africa. “Lucrurile nu vor reveni la normal însă, decât treptat; cu siguranţă evenimentele foarte mari nu vor începe imediat, dar turismul bazat pe circuite turistice, tururi de oraş, vizite la muzee etc., cu grupuri mai mici sau mai mari şi în condiţii de siguranţă, au început deja să se desfăşoare şi vor continua„, a declarat pentru Agerpres George Vasiliu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Ghizilor de Turism din România.

În țară, în ceea ce priveşte turismul de incoming, „există mici creşteri ale numărului de solicitări săptămânale pe care le primesc colegii din Societatea Ghizilor şi Liderilor Montani – SGLM, din partea turiştilor din Slovenia, Italia şi Germania”, spune George Vasiliu. În viziunea preşedintelui FNGTR, în ceea ce priveşte circulaţia turiştilor străini spre România, există încă dificultăţi legale în stabilirea unor coridoare de călătorie sigure şi responsabile iar „în acest sens este necesară o cale care să acorde prioritate sănătăţii publice„.

Guvernul ar trebui să pună accentul nu numai pe convingerea propriilor cetăţeni de a-şi petrece concediul în ţară, ci şi pe atragerea turiştilor străini către România, generând infuzie financiară străină pe piaţa românească, a declarat, pentru AGERPRES, George Vasiliu.

Oficialul susţine că majoritatea cererilor ce vizează destinaţii turistice din România sunt axate îndeosebi pe drumeţii montane în Masivul Retezat, Munţii Aninei, Munţii Cernei şi Munţii Mehedinţi.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: City Tours & Events

Dă mai departe, să auzim de bine!