Scoția ar putea elimina noul coronavirus până la sfârșitul verii dacă numărul cazurilor noi va continuă să scadă. Declarația a fost făcută de prof. Devi Sridhar de la Universitatea Edinburgh, membră în grupul consultativ Covid-19 al guvernului scoțian, în contextul în care nu a mai fost înregistrat niciun deces cauzat de Covid-19 vineri, sâmbătă sau duminică, transmite BBC.

Aceasta a declarat că țara va putea elimina Covid-19 dacă acest progres va fi menținut.  Potrivit acesteia, cea mai mare provocare va fi stoparea importului de noi cazuri.

Miercuri au fost doar nouă cazuri noi în Scoția iar joi numărul acestora a scăzut la cinci. Prof. Sridhar susține că, dacă bilanțul continuă în această direcție iar urmărirea cazurilor și izolarea contacților vor fi la fel de bine gestionate, atunci „cred că pentru mine este destul de clar ca vom ajunge la o Scoție fără Covid”.

Sursa: BBC

Imagine de Anthony Ashley de la Pixabay

Dă mai departe, să auzim de bine!