Vaccinul experimental dezvoltat de filiala din Beijing a China National Biotec Group (CNBG) a generat o concentraţie ridicată de anticorpi în cazul tuturor participanţilor vaccinaţi în cadrul acestui studiu clinic de fază 1-2, la care au luat parte 1.120 de persoane, potrivit datelor preliminare ale experimentului, au anunţat reprezentanţii CNBG într-un mesaj publicat pe platforma media WeChat, preluat de Agerpres.

Companiile şi cercetătorii din China au primit autorizaţiile necesare pentru a testa opt vaccinuri-candidate în teste realizate pe oameni în ţară şi în străinătate, iar China a devenit astfel un favorit important în cursa internaţională ce vizează dezvoltarea unui vaccin eficient şi sigur împotriva noului coronavirus.

CNBG, afiliat companiei de stat China National Pharmaceutical Group (Sinopharm), a anunţat la începutul lunii iunie că un alt vaccin-candidat al său, produs de divizia sa din Wuhan, a declanşat la rândul lui apariţia unui procent ridicat şi sigur de anticorpi în organismele participanţilor la un studiu clinic, potrivit unor rezultate preliminare.

CNBG a anunţat marţi că va demara Faza 3 pentru unul dintre vaccinurile sale potenţiale în Emiratele Arabe Unite, fără să precizeze însă vaccinul la care a făcut referire în acel anunţ.

Sursa: Agerpres

ursa foto: pixabay

Dă mai departe, să auzim de bine!