Denichi Mitsuhashi, în vârstă de 45 de ani, a urmat un curs de doi ani la Universitatea din Mie, o prefectură din centrul Japoniei considerată leagănul istoric al luptătorilor ninja, mercenari şi spioni din timpul Japoniei feudale, care erau şi experţi în arte marţiale.
Dincolo de studii istorice, diploma sa a inclus şi o secţiune practică, pe care Genichi Mitsuhashi spune că a îndrăgit-o foarte mult.

Am învăţat că ninja lucrau ca agricultori ziua şi se antrenau în arte marţiale seara”, a explicat el pentru AFP, preluat de Agerpres. Studentul nipon a cultivat astfel legume şi a practicat tehnici de arte marţiale, pe lângă studierea istoriei luptătorilor ninja pe băncile universităţii.

Zelul de care a dat dovadă Mitsuhashi în studierea istoriei ninja i-a uimit pe profesorii lui.
Nu mă aşteptam să se angajeze atât de mult în acest proiect”, a declarat Yuji Yamada, profesor de istorie şi coordonatorul Centrului de studii despre ninja din cadrul Universităţii Mie, creat în anul 2017, transmite Agepres.
Primim aproximativ trei studenţi în fiecare an (…) Avem multe solicitări din străinătate, dar trebuie să insist asupra unui lucru: acesta este un curs de informaţii despre ninja, nu un curs pentru a deveni un ninja”, a subliniat profesorul japonez. 

Sursa: Agerpres

Sursa foto: The Jakarta Post

Dă mai departe, să auzim de bine!