Violonistul Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrei Radio România, se alătură sistemului educaţional românesc, el devenind, începând cu anul universitar 2020-202, cadru didactic asociat la Facultatea de Muzică şi Teatru (FMT) a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT), transmite Agerpres.

Poate că menirea ‘oraşului luminilor’ este să reverse el însuşi lumina şi să contureze un destin muzical de excepţie. UVT este o universitate comprehensivă, care promovează o autentică cultură a valorilor. Prezenţa maestrului Alexandru Tomescu în cadrul comunităţii academice a Facultăţii de Muzica şi Teatru, aşează Timişoara pe harta marilor centre muzicale ale lumii„, afirmă Viotela Zonte, decanul FMT, într-un comunicat transmis de către instituţia de învăţământ universitar si preluat de Agerpres.

Viitoarea colaborare a UVT cu maestrul Alexandru Tomescu marchează o strategie pe termen lung de consolidare şi creştere a calităţii actului educaţional, având ca scop pregătirea tinerilor care îşi doresc să urmeze o carieră de succes.

Mă bucur din toată inima să mă alătur bunului meu prieten, violistul Ladislau Cristian Andriş, cadru didactic asociat la clasa de violă, precum şi întregului corp profesoral al UVT, FMT, pentru a mă dedica formării viitoarei generaţii de muzicieni români. De mulţi ani mă gândeam la acest pas, atât de important în viaţa unui artist; iată că a venit în sfârşit momentul potrivit. Am multe lucruri de transmis tinerilor violonişti. Acum, în cadrul facultăţii, vom avea ocazia de a construi împreună ceva durabil şi, sunt sigur, spectaculos. Concertele mele, în calitate de solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio, vor merge mai departe, fără niciun impediment. Voi folosi experienţa mea de solist şi deschiderea pe care am găsit-o la Radio pentru a-i promova pe marile scene de concert pe aceşti tineri minunaţi”, a declarat maestrul Alexandru Tomescu, conform comunicatului menţionat.

Propunerea Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara pentru Alexandru Tomescu vine după colaborarea extraordinară pe care violonistul o are cu violistul Ladislau Cristian Andriş, ambii fiind directori artistici ai ansamblului Romanian Chamber Orchestra şi mentori la Academia de Muzică şi Arte frumoase „George Enescu” din Mihăileni.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: Radio România Muzical

Dă mai departe, să auzim de bine!