Preşedintele francez, Emmanuel Macron, aflat într-o vizită în Olanda, a declarat că planul de relansare economică a Uniunii Europene merge înainte. Olanda se numără printre cele patru state (alături de Austria, Danemarca şi Suedia) care sunt foarte rezervate în legătură cu proiectul stabilit deocamdată la 750 miliarde de euro, de care vor beneficia în primul rând ţările din sudul Uniunii, cele mai afectate de pandemie, transmite Agerpres.

Premierul olandez Mark Rutte l-a primit pe preşedintele Franţei în cursul serii la Haga pentru o întrevedere, urmată de un dineu de lucru, înaintea unui summit extraordinar cu prezenţa fizică a liderilor celor 27 de ţări ale UE la Bruxelles, pentru a încerca să găsească un acord asupra planului uriaş de relansare a economiei europene. Cei doi lideri nu au făcut declaraţii în faţa reprezentanţilor presei, dar amândoi „cred în această solidaritate care face Europa noastră”, a scris într-un mesaj pe Twitter Emmanuel Macron înainte de întâlnirea cu prim-ministrul olandez.

Liderii europeni s-au angajat într-o cursă contracronometru pentru a se pune de acord înainte de sfârşitul lui iulie asupra planului de relansare, în ciuda divergenţelor profunde constatate la o primă reuniune, desfăşurată vineri prin videoconferinţă.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: EUObserver

Dă mai departe, să auzim de bine!